cum-alegi-vitaminele-pentru-p-r-i-unghii-ghid-complet-ducray-upper-image

Cum alegi vitaminele pentru păr și unghii. Ghid complet

Multe persoane consideră aspectul impecabil al părului drept un semn al sănătății și frumuseții. La fel ca orice altă parte a corpului, părul are nevoie de nutrienți variați pentru a se menține sănătos și a crește. De fapt, multe deficiențe nutriționale sunt strâns legate de căderea părului.1

Și unghiile pot spune multe despre sănătatea ta. Acestea se află într-o creștere constantă, iar un aport optim de vitamine, minerale și nutrienți susține formarea, dar și forța noilor celule ce compun unghiile. În plus, o schimbare în aspectul, textura și forma unghiilor poate indica un deficit nutrițional.2

Deși vârsta, factorul genetic și hormonii pot afecta creșterea părului, nutrienții joacă un rol important.1 Aceștia contribuie și la păstrarea unor unghii sănătoase.2 Iată ce vitamine sunt bune pentru păr și unghii și ar trebui să le incluzi în dieta ta zilnică.

Ce vitamine sunt bune pentru păr?

Află ce nutrienți pot susține creșterea părului și te pot ajuta să ai o podoabă capilară sănătoasă.

Vitamina A

Toate celulele au nevoie de vitamina A pentru a crește, inclusiv părul, țesutul cu cea mai rapidă rată de creștere din corpul uman. 1 În plus, vitamina A este extrem de importantă pentru dezvoltarea glandelor sebacee3 și contribuie la susținerea producției de sebum. Această substanță hidratează scalpul și joacă un rol în păstrarea unui păr sănătos1.

Există și un studiu care arată că deficitul de vitamina A poate duce la apariția unor simptome precum căderea părului.4 Așadar, acest nutrient este important pentru sănătatea podoabei capilare.

Alimente bogate în vitamina A

Cartofii dulci, morcovii, dovleacul, spanacul și varza kale sunt bogate în beta-caroten, substanță care poate fi convertită în vitamina A. Acest nutrient se poate găsi și într-o serie de produse de origine animală, precum laptele, ouăle și iaurtul. Uleiul de ficat de cod este o altă sursă extrem de bună. 1

Vitaminele B

Una dintre cele mai benefice vitamine pentru creșterea părului este o vitamină B ce poartă numele de biotină.1 Studiile arată că, printre simptomele deficitului de biotină, se numără și căderea părului.5 Deși biotina se recomandă în îngrijirea împotriva pierderii părului, cele mai bune rezultate se observă în cazul persoanelor cu deficiențe. Totuși, acest fenomen apare rar, biotina fiind prezentă în mod natural în multe surse de hrană.1

Alte vitamine B ajută la crearea de globule roșii în sânge, care transportă oxigen și nutrienți către foliculii de păr. Aceste procese sunt foarte importante pentru creșterea părului.1

Alimente bogate în vitamine B

Poți obține vitamine B din multe surse de hrană, ca de exemplu:

  • cereale integrale;
  • migdale;
  • carne;
  • pește;
  • fructe de mare;
  • Vegetale cu frunze verde inchis.1

Vitamina C

Efectul radicalilor liberi poate fi acela de blocare a creșterii și îmbătrânire a părului. Vitamina C este un antioxidant puternic care contribuie la protecția împotriva stresului oxidativ cauzat de către radicalii liberi.1

În plus, corpul are nevoie de vitamina C pentru a crea o proteină numită colagen, o parte importantă a structurii părului. Vitamina ajută și la absorbția de fier, un mineral necesar pentru creșterea podoabei capilare.1

Alimente bogate în vitamina C

Vitamina C este un nutrient esențial, care nu poate fi produs de către corp. Pe când citricele (portocalele), căpșunile și kiwi sunt considerate cele mai bune surse de vitamina C, ardeii grași, legumele verzi și roșiile sunt de asemenea foarte bogate în această substanță. De fapt, ardeii grași roșii conțin mai mult decât dublul cantității de vitamina C prezentă într-o portocală.2

Vitamina D

Conform studiilor, fenomenul de cădere a părului este comun la persoanele cu deficit de vitamina D.6 Oamenii de știință sunt de părere că această vitamină joacă un rol în producția de păr, însă majoritatea oamenilor nu primesc o cantitate suficientă din acest nutrient. 1

Alimente bogate în vitamina D

Corpul produce vitamina D atunci când intră în contact direct cu razele soarelui. Însă, sursele alimentare ale acestei vitamine includ peștele gras, uleiul de ficat de cod, anumite ciuperci și alimentele cu vitamine adăugate.1

Vitamina E

În mod similar cu vitamina C, și vitamina E este un antioxidant care previne stresul oxidativ.1 Un studiu din anul 2010 a analizat efectul asupra creșterii părului a administrării unor suplimente pe baza unui nutrient ce face parte din familia vitaminelor E. La finalul perioadei de 8 luni de studiu, s-a observat o creștere de 34.5% în cantitatea de păr a subiecților.7

Alimente bogate în vitamina E

Semințele de floarea soarelui, migdalele, spanacul și avocado intră în categoria surselor de vitamina E. 1

Ce vitamine sunt bune pentru unghii?

O parte dintre vitaminele care sunt bune pentru păr au efecte pozitive și asupra sănătății unghiilor. Iată care sunt acestea.

Biotina

Biotina favorizează creșterea sănătoasă a celulelor și ajută la metabolismul aminoacizilor care formează proteine, substanțe esențiale pentru creșterea unghiilor.2

Alimentele bogate în biotină, dar și suplimentele pot ajuta la întărirea unghiilor fragile.2 Un studiu realizat în Elveția a demonstrat o creștere de 25% în grosime a unghiilor la subiecții cu unghii fragile care au primit suplimente de biotină.8

Alimente bogate în biotină

O mare concentrație de biotină se află în organele animale (ficat), însă este prezentă și în gălbenușuri, lactate, drojdie, somon, avocado, cartofi dulci, nuci, semințe și chiar și conopidă.2

Alte vitamine B

Și alți nutrienți din familia de vitamine B sunt importante pentru sănătatea unghiilor. Vitamina B12 joacă un rol în absorbția de fier, dar și în dezvoltarea globulelor roșii. Atât fierul, cât și vitamina B12 sunt necesare pentru menținerea unor unghii puternice și sănătoase. Vitamina B9 este de asemenea importantă pentru creșterea și sănătatea unghiilor, formarea globulelor roșii și dezvoltarea de noi celule.2

Alimente bogate în vitaminele B12 și B9

Vitamina B9 se poate găsi în legume verzi, citrice, fasole, mazăre, linte, nuci, semințe și avocado. De cealaltă parte, vitamina B12 este prezentă în principal în produsele de origine animală (carne, pui, pește, ouă și lactate, dar și în alimente și băuturi cu adaos de vitamine).2

Vitamina C

Așa cum am aflat deja, vitamina C este esențială pentru producția de colagen, proteină care asigură forma, forța și integritatea multor țesuturi și stă la baza structurii unghiilor. Un deficit de vitamina C poate duce la unghii fragile, care cresc mai greu.2

Alte sfaturi de îngrijire pentru păr și unghii

Aflând ce vitamine sunt bune pentru păr și unghii și incluzându-le în dieta ta este o soluție, însă ar trebui să ții cont și de alte sfaturi pentru a-ți păstra unghiile și podoaba capilară cât mai frumoase și mai sănătoase.

Îngrijirea părului

Ține cont de aceste câteva sfaturi de îngrijire a părului.

Cum ar trebui să îți speli părul

Există opinii diferite referitoare la cât de des să îți speli părul. Totul depinde de preferințe și nevoi, în funcție de tipul de păr și textura sa, cât de des folosești produse de coafat și de nivelul tău de activitate. De exemplu, un păr gras poate avea nevoie de șamponare zilnică, în timp ce părul uscat trebuie spălat mai rar.9

Folosirea șamponului și a produselor de styling nepotrivite poate duce la o deteriorare semnificativă a părului. Alege un produs dedicat tipului tău de păr(gras, normal sau uscat) sau adaptat unor probleme specifice pe care le ai.9 De exemplu, dacă ai de-a face cu căderea părului, poți încerca șamponul Anaphase+.

Folosirea unui balsam după șamponare este un pas important pentru a-ți păstra părul delicat, strălucitor și ușor de aranjat.9 Rutina de curățare cu șamponul Anaphase+ poate fi completată de balsamul fortifiant Anaphase+.

Principalele reguli în timpul spălării părului sunt următoarele: nu îl spăla mai mult de o dată pe zi, nu folosi apă foarte rece sau foarte fierbinte. Tratează părul în mod delicat când este ud, deoarece este de trei ori mai predispus la rupere. Nu îl șterge excesiv cu prosopul și nu îl pieptăna prea mult. 9

Alte sfaturi de îngrijire

Pentru o podoabă capilară cât mai sănătoasă, îți propunem următoarele sfaturi:

  • Când folosești uscătorul de păr, alege cea mai mică setare de temperatură și apoi crește-o treptat, dacă este nevoie.
  • Permite-i părului să se usuce natural cât mai des posibil.
  • Dacă folosești agrafe și clame, schimbă-le locul periodic, astfel încât să nu aibă loc ruperea localizată a părului.
  • Dacă te vopsești, alege o culoare la trei nuanțe distanță de culoarea ta naturală.
  • Masează-ți scalpul periodic pentru a susține creșterea părului și a spori circulația sângelui.
  • Tunde-ți părul regulat (o dată la 10-12 săptămâni) pentru a păstra aspectul sănătos și a evita despicarea vârfurilor.9

Îngrijirea unghiilor

Și unghiile tale au nevoie de o îngrijire atentă pentru a se menține sănătoase.

Suplimente alimentare

Biotina este o substanță solubilă în apă, așa că nu poate fi depozitată în corp. De aceea, ar trebui consumată zilnic. Poți opta pentru un supliment alimentar bogat în biotină, dar cere mai întâi sfatul medicului tău.10 Un astfel de supliment alimentar este Anacaps Reactiv pentru păr și unghii, care conține biotină, vitamina B6, vitamina E, vitamina B3 și fier.

Ai grijă la produsele pe care le folosești

Există multe lacuri de unghii, dar și produse pentru curățarea lacului de unghii, care conțin ingrediente dure care duc la deteriorarea unghiilor. De aceea, este recomandat să alegi doar produse non-toxice. În plus, dacă vei opta frecvent pentru aplicarea de gel sau materiale acrilice, unghiile tale ar putea începe să se exfolieze. Dacă, totuși, alegi să le folosești, nu le purta în permanență.10

Folosirea constantă chiar și a ojei non-toxice poate duce la slăbirea unghiilor. După ce ai purtat lac de unghii pentru o săptămână, ia o pauză de încă o săptămână de la folosirea acestui produs. După ștergerea ojei, folosește o cremă de mâini și hidratează bine unghiile.10

Dacă utilizezi dezinfectant pentru mâini, ai grijă să nu ajungă pe unghii și nu îl folosi în exces, deoarece acesta usucă unghiile și mâinile. Și substanțele din produsele de curățenie pot duce la slăbirea lor, așa că poartă mereu mănuși de cauciuc.10

Alte sfaturi de îngrijire

Menține-ți unghiile mai scurte. Dacă sunt lungi, au șanse mai mari să se rupă și să se agațe. De asemenea, ai grijă să folosești doar buricele degetelor pentru a face diverse lucruri (de exemplu, pentru a deschide o doză de suc).10

Schimbă felul în care pilești unghiile. Mișcând pila înainte și înapoi, vei contribui la slăbirea unghiilor. În schimb, pilește-le într-o singură direcție și nu insista în părțile laterale, deoarece și pilitul excesiv în această zonă deteriorează unghia.10

În cele din urmă, nu omite să bei suficientă apă. Fără o hidratare potrivită, unghiile devin fragile, se rup și se exfoliază ușor. Consumând destulă apă, le vei ajuta să rețină umiditatea și să rămână puternice.10

Este important să știi ce vitamine sunt bune pentru păr și unghii pentru a le include în dieta ta și, astfel, să te asiguri că ai o podoabă capilară strălucitoare și niște unghii puternice și sănătoase. Nu uita că și îngrijirea lor atentă este importantă, așa că ține cont și de celelalte sfaturi și recomandări.

Referințe:

1. McDonell, Kayla. “The 5 Best Vitamins for Hair Growth.” Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/nutrition/best-vitamins-hair-growth. Published August 17, 2021. Accessed May 12, 2022.
2. Goodson, Amy. “Top 8 Vitamins and Nutrients for Healthy, Strong Nails.” Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/nutrition/vitamins-for-nails. Published July 18, 2018. Accessed May 12, 2022.
3. HB;, Everts. “Endogenous Retinoids in the Hair Follicle and Sebaceous Gland.” Biochimica Et Biophysica Acta, U.S. National Library of Medicine, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/21914489/. Published September 3, 2011. Accessed May 12, 2022.
4. RB;, Mejia LA;Hodges RE;Rucker. “Clinical Signs of Anemia in Vitamin A-Deficient Rats.” The American Journal of Clinical Nutrition, U.S. National Library of Medicine, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/453058/. Published July 1979. Accessed May 12, 2022.
5. SS;, Zempleni J;Hassan YI;Wijeratne. “Biotin and Biotinidase Deficiency.” Expert Review of Endocrinology & Metabolism, U.S. National Library of Medicine, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/19727438/. Published November 2008. Accessed May 12, 2022.
6. Kim, Dong Ha, et al. “Successful Treatment of Alopecia Areata with Topical Calcipotriol.” Annals of Dermatology, Korean Dermatological Association; The Korean Society for Investigative Dermatology, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3412244/. Published August 2012. Accessed May 12, 2022.
7. YK;, Beoy LA;Woei WJ;Hay. “Effects of Tocotrienol Supplementation on Hair Growth in Human Volunteers.” Tropical Life Sciences Research, U.S. National Library of Medicine, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/24575202/. Published December 2010. Accessed May 12, 2022.
8. MS;, Hochman LG;Scher RK;Meyerson. “Brittle Nails: Response to Daily Biotin Supplementation.” Cutis, U.S. National Library of Medicine, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/8477615/. Published April 1993. Accessed May 12, 2022.
9. Team, the Healthline Editorial. “Simple Secrets to Healthier, Fuller, Shinier Hair.” Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/health/tricks-healthier-fuller-hair. Published September 15, 2017. Accessed May 12, 2022.
10. Herndon, Jaime. “15 Tips for Stronger Nails.” Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/health/how-to-strengthen-nails. Published May 29, 2019. Accessed May 12, 2022.

Sus