rolul-biotinei-in-cre-terea-p-rului-tot-ce-trebuie-s-tii-ducray-upper-image

Rolul biotinei în creșterea părului: Tot ce trebuie să știi

Biotina este o substanță solubilă în apă, ce face parte din familia de vitamine B, dar este cunoscută și drept vitamina H. Aceasta joacă un rol important în sănătatea părului, a pielii și a unghiilor.(1) Află mai multe despre beneficiile biotinei pentru păr și cum poți să o incluzi în dieta ta.

​Ce este biotina?

Făcând parte din complexul de vitamine B, biotina are rolul de a ajuta la convertirea nutrienților din alimente în energie. Cuvântul “biotină” vine din greaca veche, unde “biotos” înseamnă “viață”. Vitaminele B, în special biotina, ajută la păstrarea sănătății părului, pielii, ochilor, ficatului și a sistemului nervos. Substanța este, de asemenea, esențială în timpul sarcinii, ajutând la dezvoltarea embrionică.(2)

Printre numeroasele sale beneficii, vom evidenția efectele pozitive ale biotinei pentru păr. Studiile arată că biotina îmbunătățește sănătatea podoabei capilare. Aceasta contribuie la adăugarea de strălucire și volum, dar stimulează și creșterea în cazul femeilor care se confruntă cu rărirea părului.(3)

Atunci când corpul nu primește suficientă biotină, poate apărea căderea părului sau o iritație roșiatică. Totuși, deficiențele sunt rare. De obicei, biotina pe care o luăm din alimentație este suficientă pentru a oferi beneficii organismului. În ciuda acestui fapt, multe persoane își cresc aportul de biotină pentru a se bucura din plin de mai multe avantaje.(1)

Beneficiile biotinei pentru păr - Ce spun oamenii de știință

Keratina este o proteină de bază care se găsește în firul de păr, piele și unghii. În mod clar, biotina are efecte pozitive asupra depozitelor de keratină din corp.(1) Există mai multe studii în care au fost verificate beneficiile biotinei pentru păr și felul în care aceasta poate stimula creșterea.

În cadrul unui studiu realizat în anul 2015, un anumit număr de femei cu probleme de rărire a părului a primit fie un supliment oral pe bază de proteine marine care conținea biotină și alte ingrediente, fie o pastilă de control, care nu oferea un tratament activ. Ele au trebuit să urmeze această rutină de două ori pe zi, timp de 90 de zile.(1)

La începutul și la sfârșitul studiului, au fost realizate fotografii digitale ale zonelor afectate ale scalpului. Părul fiecărei participante a fost spălat, iar fiecare fir de păr pierdut a fost numărat. Astfel, oamenii de știință au descoperit că, în cazul tratamentului cu suplimente, creșterea părului a fost mai intensă în zonele afectate, iar firele pierdute au fost mai puține.(1)

Un alt studiu din 2012 a fost realizat, în mod similar, prin oferirea de suplimente unui grup de femei cu probleme ale părului. După 90 de zile, un număr mai mare de femei ce au primit suplimente a raportat îmbunătățiri la nivelul volumului, densității și grosimii firului de păr. Noi beneficii au fost vizibile după 180 de zile, precum un păr strălucitor și o piele fină.(4)

Care este doza zilnică recomandată de biotină?

Experții recomandă următorul dozaj când vine vorba de aportul zilnic de biotină. Adulții și copiii mai mari de 10 ani au nevoie de o cantitate de biotină cuprinsă între 30 și 100 de micrograme pe zi. În cazul copiilor mai mici, dozele recomandate includ: între 10 și 20 de micrograme de la naștere până la 3 ani, 25 de micrograme între 4 și 6 ani, 30 de micrograme între 7 și 10 ani.(1)

În cazul femeilor însărcinate sau care alăptează, ar putea fi nevoie de cantități mai mari de biotină. Cea mai bună soluție este să ceri sfatul medicului și să afli care este cantitatea potrivită pentru tine. Poți obține doza zilnică recomandată de biotină din alimentație sau cu ajutorul suplimentelor.(1)

Un nivel scăzut de biotină în corp poate fi depistat printr-o serie de simptome. Acestea includ căderea părului, iritație în zona ochilor, nasului, gurii și a zonei genitale, depresie, letargie sau amorțeală în zona extremităților.(5)

Suplimente pe bază de biotină pentru păr

Dacă suferi de o afecțiune cronică asociată cu căderea părului, poți încerca suplimentul Anacaps Reactiv, care conține biotină și alte ingrediente care contribuie la menținerea sănătății podoabei capilare. 

Anacaps Reactiv este un supliment alimentar cu administrare orală care ajută la menținerea unui păr sănătos și contribuie la păstrarea capitalului capilar. O singură capsulă pe zi poate fi de ajutor pentru un păr mai frumos și plin de vitalitate.

Alimente bogate în biotină

Pentru un aport suplimentar de biotină în organism, poți opta pentru consumul unor alimente bogate în această vitamină. Iată câteva opțiuni pe care să le incluzi în mesele tale.

1.Ouă

Deși consumul prelungit de albușuri poate duce la apariția unei deficit al acestei vitamine, gălbenușul reprezintă o sursă bogată de biotină. Un ou gătit conține 10 micrograme de biotină.(5)

2.Lapte

Lactatele sunt o sursă grozavă de biotină, oferind o cantitate de 0.3 micrograme într-o cană de lapte cu conținut redus de grăsimi.(5)

3.Banane

O porție de banane (100 de grame) conține 0.2 micrograme de biotină, dar fructul conține și mulți alți nutrienți foarte sănătoși. (5)

4.Ficat de vită

Ficatul de vită reprezintă cea mai mare sursă de biotină. În doar 85 de grame, se găsesc 30.8 micrograme de nutrient, ceea ce reprezintă 103% din aportul zilnic de care ai nevoie.(5)

5.Carne de porc

Ficatul de porc conține 45 micrograme de biotină pentru fiecare 100 de grame. Și cotletul de porc reprezintă o sursă grozavă, o porție punând la dispoziție 3.8 micrograme din acest nutrient.(5)

6.Somon

O conservă de somon de 85 de grame conține 5 micrograme de biotină, ceea ce reprezintă 17% din doza zilnică recomandată. De asemenea, și somonul este o sursă de mulți alți nutrienți buni pentru sănătate.(5)

7.Semințe de floarea soarelui

O cană de semințe coapte de floarea soarelui conține aproximativ 2.6 micrograme de biotină, mai mult decât oricare alt tip de semințe. (5)

Alte produse cu biotină pentru păr

Poți sprijini sănătatea părului consumând alimente bogate în biotină, dar există și alte soluții hrănitoare pe care le poți utiliza dacă te confrunți cu căderea părului. De exemplu, poți opta pentru produse de îngrijire speciale, care conțin substanțe ce ajută la fortificarea firului de păr, printre care și biotină. Astfel de produse pot fi găsite în gama Anaphase+. Șamponul Anaphase+ este creat ca o soluție de îngrijire complementară altor tratamente pentru căderea părului. Acesta oferă volum și contribuie la întărirea firului de păr, având o tolerabilitate foarte ridicată și fiind potrivit pentru uz frecvent, de fiecare dată când este nevoie.

Conform studiilor clinice, utilizarea acestui șampon poate duce la o reducere a căderii părului. Formula sa fortifiantă conține o serie de ingrediente nutritive, iar printre acestea se numără, desigur, și biotina. 

Pentru o rutină de îngrijire completă, recomandăm și folosirea balsamului Anaphase+. Acesta are un efect de fortificare a firelor de păr, care oferă volum și ajută la descurcarea acestora. Datorită conținutului de biotină și a celorlalte substanțe nutritive, produsul contribuie la lupta contra căderii părului.

Posibile riscuri asociate cu biotina

Biotina nu are vreo interacțiune cunoscută cu alte substanțe, dar este recomandat să ceri sfatul medicului înainte de a opta pentru diferite suplimente. De asemenea, acesta îți poate oferi mai multe detalii despre dozajul potrivit și potențialele efecte adverse.(1)

Biotina este o vitamină solubilă în apă, așa că orice exces va fi eliminat din organism prin urină. Așadar, o eventuală supradoză este foarte puțin probabilă. Totuși, dacă dezvolți o iritație bruscă sau neobișnuită după creșterea aportului de biotină, cere imediat sfatul medicului. În anumite cazuri rare, acesta poate fi un semn al unei supradoze.(1)

Referințe:

(1)Catlett, Tess. “Biotin for Hair Growth.” Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/health/biotin-hair-growth. Published April 5, 2021. Accessed May 28, 2021.
(2)Stevens, Cara J. “Health Benefits of Biotin: What Does the Science Say?” Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/health/the-benefits-of-biotin. Published March 8, 2019. Accessed May 28, 2021.
(3)Brennan, Dan. “Biotin: Health Benefits, Health Risks, Dosage, and More.” WebMD, WebMD, www.webmd.com/diet/health-benefits-biotin. Published November 5, 2020. Accessed May 28, 2021.
(4)Glynis, Ablon. “A Double-Blind, Placebo-Controlled Study Evaluating the Efficacy of an Oral Supplement in Women with Self-Perceived Thinning Hair.” The Journal of Clinical and Aesthetic Dermatology, Matrix Medical Communications, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3509882/. Published November 2012. Accessed May 28, 2021.
(5)Brennan, Dan. “10 Foods High in Biotin and Why You Need It.” WebMD, WebMD, www.webmd.com/diet/foods-high-in-biotin. Published November 30, 2020. Accessed May 28, 2021.

Sus