Care este crema potrivită cu acțiune împotriva dermatitei seboreice?

Înainte de a începe o rutină de îngrijire cu o cremă sau șampon pentru dermatită seboreică, este important să fiți atenți la factorii care provoacă apariția puseelor și să îi evitați pe cât posibil. De asemenea, este important să implementați măsuri de igienă adecvate. Pielea pacienților care suferă de dermatită seboreică este fragilă și este important să alegeți un produs de curățare cu acțiune delicată, neagresivă adaptat pentru afecțiunea dvs.

DU_HOME-PAGE_VISUEL-DERMATOLOGIST_BASE_HEADER 960x584

Cuprins

Tratamentul simptomatic

Există mai multe tratamente împotriva dermatitei seboreice. Acestea ajută la obținerea remisiilor în timpul apariției puseelor, dar, din păcate, indiferent de tratamentul pe care vi-l recomandă medicul, acesta nu va fi unul curativ, iar recurența va avea loc. Dermatita seboreică este o afecțiune cronică care nu poate fi eliminată definitiv.

În realitate, medicul dvs. va alege cel mai potrivit tratament în funcție de disconfortul pe care îl simțiți și de leziuni.
Se va alege o cremă pentru tratarea dermatitei seboreice de la nivelul feței.

Medicație: creme recomandate împotriva dermatitei seboreice

Există disponibile mai multe game de medicație și și-au demonstrat eficacictatea sub formă de creme pentru tratarea dermatitei seboreice de la nivelul feței. Produsele antifungice utilizate la nivel topic sunt cel mai frecvent folosite.

Ciclopirox olamină (1)

Această moleculă este indicată pentru tratamentul dermatitei seboreice de la nivelul feței de la formă ușoară la moderată.

Se aplică sub forma unui tratament intensiv în timpul puseelor, de două ori pe zi, timp de două - patru săptămâni, apoi ca tratament de menținere pentru a reduce riscul recidivei, o dată pe zi, timp de o lună.

Datorită acțiunii sale antifungice, acesta reduce concentrația de ciuperci din tipul Malassezia de la nivelul leziunilor.

Corticosteroizi topici (1)

Aceștia se prescriu doar în cazul dermatitei seboreice de la nivelul feței sau în combinație în timpul fazei inflamatoare a afecțiunii. Aceștia se folosesc datorită proprietăților antiinflamatoare și se aplică într-un strat subțire, masând ușor pentru a facilita absorbția.

Gluconat de litiu (1)

Acesta se poate prescrie și în cazul dermatitei seboreice de la nivelul feței datorită acțiunii anti-inflamatoare. Acționează, de asemenea, asupra ciupercilor, în funcție de concentrația acestora. Se aplică un strat subțire pe toată fața, de două ori pe zi, pe o durată medie de două luni.

Creme dermato-cosmetice recomandate împotriva dermatitei seboreice

Există, de asemenea, o mulțime de produse dermato-cosmetice sub formă de creme pe care medicul vi le poate recomanda. Acestea se pot folosi ca atare pentru forme ușoare sau împreună cu tratamentele medicamentoase.

Cremele dermato-cosmetice indicate pentru tratamentul dermatocosmetic al dermatitei seboreice pot conține mai multe ingrediente, fiecare dintre acestea asupra diferitelor mecanisme ale afecțiunii:

  • Acțiune antifungică pentru reducerea proliferării ciupercilor din genul Malassezia
  • Acțiune keratolitică pentru combaterea scuamelor
  • Reducerea excesului de sebum de la suprafața pielii


În majoritatea cazurilor, acestea se aplică sub forma unui tratament dermatocosmetic intensiv pe pielea curată, o dată sau de două ori pe zi, apoi de două ori pe săptămână ca îngrijire de menținere pentru reducerea frecvenței apariției puseelor. Tratamentele dermatocosmetice diferă la textură, la modul de aplicare și la concentrația ingredientelor active. Cu cât sunt mai concentrate, acestea vor fi mai eficace.


(1)https://www.vidal.fr/recommandations/1493/dermite_seborrheique_de_l_adolescent_et_de_l_adulte/prise_en_charge/

Sus