Sunt suplimentele alimentare într-adevăr o soluție eficientă contra căderii părului?
Părul este foarte „fragil” când vine vorba de a se menține sănătos. Necesită vitamine, aminoacizi și minerale pentru a crește și a rămâne puternic. Aceste elemente joacă un rol esențial în ciclul de viață al părului, în special cu privire la regenerarea celulelor bulbului pilos, care se divid rapid. Din punct de vedere fiziologic, foliculul pilos, pentru a crește eficient, trece prin stadii de proliferare celulară care necesită oxigen și mai multe elemente nutritive furnizate foliculilor piloși prin capilarele sanguine din scalp. Aceste nevoi sunt și mai mari în cazul alopeciei acute și cronice.
Cu toate acestea, uneori, stilurile de viață moderne nu asigură părului suficiente vitamine și minerale. Rezultatul: o alimentație dezechilibrată poate declanșa căderea părului sau o poate agrava pe cea existentă. Este esențial să apelați la un consult dermatologic sau cu farmacistul dvs. pentru a determina adevărata cauză a căderii părului și a stabili tratamentul potrivit. Totuși, poate fi dificil să monitorizați tot timpul ce mâncați în fiecare zi. Un supliment alimentar special împotriva căderii părului, bogat în vitamine și minerale, poate fi o opțiune benefică în gestionarea alopeciei ocazionale sau cronice.

Ce suplimente alimentare sunt benefice contra căderii părului?
Alopecia, indiferent dacă este ocazională sau cronică, poate avea un efect negativ asupra vieții dvs. de zi cu zi. Pe lângă faptul că găsiți smocuri de păr în cadă sau pe pernă, poate veți observa că anumite zone ale scalpului au devenit mai vizibile, ceea ce vă pune în dificultate când doriți să vă coafați părul. Deci, ce puteți face? În funcție de cauză, suplimentele alimentare țintite pot fi o armă în lupta contra căderii părului. De reținut, totuși, că acestea ar trebui să fie întotdeauna combinate cu un tratament dermato-cosmetic local, precum o loțiune anti-căderea părului, pentru a avea o mai mare eficacitate.